Despre carte: 1996 / Povestea „În floarea vieții” – „Lolita” lui Agnon, sau mai exact anti-Lolita. Povestea este spusă din punctul de vedere al fetei, nu din punctul de vedere al admiratorului ei. Ea însăși alege un domn adult - contrar atitudinilor societății. Agnon a ales forma nu a unui jurnal, ci a unui memoriu - eroina pe nume Tirza își amintește și vorbește despre ceea ce sa întâmplat cu ea în ultimii ani, de când mama ei a murit. Acțiunea are loc la sfârșitul ultimului - începutul secolului nostru, în Galiția austro-ungară, într-un oraș evreiesc. Tirza își spune povestea nu în ebraica colocvială (idiș), ci în ebraica pe care i-au învățat-o profesorii ei, adică în cartea Ebraică din Biblie și laude. Nu exista evreu viu în acele vremuri, de unde stilul arhaic și pseudo-biblic al narațiunii: naratorul pur și simplu nu cunoaște o altă limbă scrisă. Echivalentul său lingvistic ar fi jurnalele franceze ale domnișoarelor ruse educate de la sfârșitul secolului al XVIII-lea sau înregistrările în latină ale fetelor europene. Limbajul acestei povești a lui Agnon diferă puternic de limbajul celorlalte lucrări ale sale. Este scrisă în „ebraică feminină”. În timp ce bărbații studiau Talmudul și alte lucrări religioase scrise în aramaică, femeile s-au descurcat cu Biblia cu vocabularul ei diferit. (Așadar, în Japonia pe vremea lui Murasaki Shikibu, bărbații scriau în chineză, iar femeile în japoneză.) Începutul poveștii este scris în versuri albe și în prima ediție a fost tipărită ca poezie, și nu în text continuu.